Guvernatorul statului Florida, Rick Scott, a emis o proclamaţie de felicitare a României, cu ocazia aniversării a 100 de ani de la Marea Unire, anunţă într-un comunicat reprezentanţa diplomatică românească la Washington, precizând că acesta este cel de-al zecelea stat american care omagiază Centenarul Marii Uniri printr-o proclamaţie specială.

Documentul, citat de Agerpres, menționează „prietenia adâncă şi de lungă durată” dintre România şi Statele Unite ale Americii, „construită în jurul aceloraşi valori democratice, legături istorice, şi a angajamentului comun pe calea asigurării securităţii transatlantice şi a prosperităţii reciproce”, relevă sursa citată.

„Legăturile dintre Florida şi România sunt din ce în ce mai diverse datorită extinderii comerţului bilateral, a programelor educaţionale şi a apariţiei unei comunităţi deschise de tineri americani şi români care se angajează liber în inovaţie şi antreprenoriat”, se arată de asemenea în textul proclamaţiei semnate de guvernatorul Rick Scott.cent

„(…) Aprecierile noastre pentru statul Florida sunt cu atât mai mari cu cât în acest stat se află una dintre cele mai noi şi mai importante comunităţi româneşti, care contribuie activ şi substanţial la strângerea legăturilor dintre România şi Statele Unite ale Americii”, a declarat ambasadorul George Cristian Maior, potrivit comunicatului menţionat care precizează că emiterea proclamaţiilor de către state americane face parte dintr-un proiect mai amplu al Ambasadei României la Washington de celebrare a Centenarului Marii Uniri din 1918.

Total
1
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.