Una din trei şcoli are grupul sanitar în exterior, una din două nu este legată la gaze, câte 12 copii se bat pe un calculator: „Ne transformăm încet în cohorte de ignoranţi“. În 1920 erau 6.050 de şcoli primare în mediul rural, unde învăţau carte 722.600 de copii. Acum sunt 2.800 de şcoli la sat cu un număr similar de elevi, se arată într-o analiză a Ziarului Financiar.

În 1920, România avea aproape 6.050 de şcoli primare în mediul rural în care învăţau carte circa 722.600 de copii. O sută de ani mai târziu, România are circa 2.800 de unităţi de învăţământ primar şi gimnazial la sat cu un număr similar de elevi.

În timp ce mediul de business cere oameni din ce în ce mai pregătiţi, digitalizarea sau educaţia vocaţională fiind concepte adesea menţionate, infrastructura de şcoli a României spune o cu totul altă poveste.

Datele de la Institutul Naţional de Statistică arată că la finalul anului 2016 în România erau înregistrate 7.010 şcoli, număr în care intră toate formele de învăţământ, de la creşe la uni­versităţi. Dintre acestea, 3.140 erau în mediul rural, restul fiind în mediul urban.

Conform unor informaţii furnizate recent de ministrul educaţiei, Valentin Popa, din acest total de unităţi de învăţământ, peste 2.400 au grupurile sanitare în exterior.

Mai departe, tot statisticile arată că 3.500 de unităţi nu sunt racordate la reţeaua de gaze naturale, astfel că anual şcolile trebuie să-şi bugeteze achiziţiile de lemne pentru a încălzi sălile de curs. Altfel, orele nu se ţin.

Din totalul de 7.010 şcoli, circa 4.000 sunt unităţile de învăţământ primar şi gimnazial, din care aproape 2.800 sunt la sate, restul în zona urbană.

100 de ani, nicio schimbare

În total, în aceste 4.000 de şcoli învaţă circa 1,7 milioane de copii, din care peste 763.000 sunt în zona rurală.

Anuarul Statistic publicat în anul 1922, primul după Marea Unire, arată că de fapt în aceşti 100 de ani nu multe lucruri s-au schimbat. În 1920 funcţionau peste 6.000 de şcoli primare în zona rurală a României, în care erau educaţi peste 720.000 de copii. În mediul urban, erau 461 de şcoli, cu aproape 120.000 de copii. Este important de precizat însă că la acel moment circa 80% din populaţia României trăia la sat, faţă de 50% în prezent.

Statisticile de azi mai arată un lucru.

Pentru cei 1,7 milioane de copii care sunt înscrişi în învăţământul primar şi gimnazial sunt 136.365 de calculatoare, circa 83.000 fiind în şcolile de la ţară. Când toată lumea vorbeşte despre digitalizare, în România câte 12 copii în medie se bat pentru un loc la un calculator.

Învăţământul vocaţional este şi el la mare modă, dar copiii din şcolile din România nu au unde să facă lucrări practice, în contextul în care în cele peste 4.000 de unităţi din învăţământul primar şi gimnazial nu funcţionează decât 540 de ateliere. Dintre acestea, 335 sunt în zona urbană, cei peste 760.000 de copii de la sate trebuind să se mulţumească cu 205 ateliere.

Digitalizarea de formă

„Noi încercăm să ţinem pasul cu digi­alizarea doar de formă, adică ne străduim să-i învăţăm pe copii, aproape din leagăn, să mânuiască telefonul mobil, tableta etc. Îi învăţăm zor-nevoie mare să socializeze de la distanţă, să-şi exhibe toate acţiunile pe Facebook, să acceseze din oră în oră Instagram-ul, să-şi adune noi prieteni virtuali, să dea like-uri şi să comunice numai de la distanţă, prin mijlocirea aparatelor“, spune Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj şi preşedintele Academiei Române.

Continuarea articolului pe Ziarul Financiar.

 

Total
3
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.