În România, lupta pentru statul de drept este uneori, literalmente, o bătălie. Este concluzia la care a ajuns Financial Times, într-un articol  semnat de Tom Barber despre situaţia actuală din ţara noastră, urmările manifestaţiei violente de vinerea trecută şi implicaţiile pe plan european.

E limpede că după represiunea violentă a protestului diasporei, România este din nou sub lupă. 

„Au apărut noi îngrijorări în rândul guvernelor occidentale şi al responsabililor Uniunii Europene cu privire la statul de drept şi la independenţa instituţiilor democratice, la fel cum s-a întâmplat şi în cazul Ungariei şi Poloniei”, scrie Financial Times, citat de Digi24.ro..

Principalul element al preocupării este legat de faptul că sub guvernul social-democraţilor România se îndepărtează de valorile europene pe care ar trebui să le promoveze în condiţiile în care se pregăteşte să preia preşedinţia rotativă a Uniunii în mai puţin de şase luni. Sentimentul general este că nimeni nu-şi doreşte ca România să se instaleze în fruntea Consiliului Uniunii Europe sub umbra îndoielilor, nici UE, nici președintele Iohannis, nici măcar Guvernul.

Financial Times consideră că guvernul de la Bucureşti ar trebui să fie atent la lecţiile străzii. Protestele anticorupţie, atrag atenţia jurnaliştii, ar trebui să-i amintească de faptul că „răbdarea cetăţenilor este limitată”.

Total
1
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.