Alianța Nord Atlantică (NATO) a discutat în aceste zile la Bruxelles, în cadrul unei sesiuni speciale a summitului NATO, securitatea la Marea Neagră, în contextul unei agresivităti sporite a Rusiei și a acumulării de armament din peninsulă Crimeea, anexată acum câțiva ani. 

Cu o experiență unică în domeniul construcțiilor navale, gigantul francez în domeniul militar, Naval Group, și Șantierul Naval Constanța (SNC) sunt pregătite să furnizeze Marinei Române cele mai performante corvete, testate în lupta reală pe mare. 

Gowind 2500 oferă performanțe unice, între care detecția țintelor pe distanțe lungi, o stabilitate superioară, operabilitate optimizată pentru condiții extreme de vreme. Gowind 2500 dispune de rachete antiaeriene, lansatoare de torpile și sisteme de protecție, dar și de rachetele Exocet MM40, considerate cele mai performante din lume.

Naval Group este singura companie participantă la licitație care oferă sistemul propriu de management al luptei – SETIS. Sistemul SETIS, utilizat și de fregatele franceze FREMM, procesează semnale de la o multitudine de radare de navigare și supraveghere, senzori și sonare.   

Sistemul de luptă SETIS este interoperabil NATO și va oferi Forțelor Navale Române cele mai bune mijloace de gestionare și de luare a deciziilor pentru a asigura supremația asupra oricărui tip de amenințări, după cum declara recent la București Alain Guillou, vicepreședintele executiv al Naval Group. 

Marina Franceză are o vastă experientă în contracararea amenințării prezentate de submarinele rusești în Atlantic și Mediterană și este a doua cea mai prezentă în Marea Neagră, în cadrul unor misiuni și exerciții NATO. 

Oferta Naval Group – SNC este un proiect economic major, de cooperare industrială, care va face posibil nu doar ca Forțele Navale Române să dispună de cea mai avansată tehnologie pentru luptă pe mare, ci va face posibil, de asemenea, și un amplu transfer de tehnologie de ultimă generație, disponibil pe termen lung pentru nevoile Forțelor Navale. 

Naval Group are în prezent contracte în derulare pentru furnizarea a 10 corvete Gowind 2500 pentru Malaezia, Egipt și Emiratele Arabe Unite.

De asemenea, Naval Group, grație experienței unice și celor mai performante tehnologii militare dezvoltate, a fost selectată să construiască 22 de submarine pentru state cu forțe navale importante, precum Australia, Brazilia și India.

Total
1
Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*
*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.